Se poate, pe cale administrativa - veti incepe prin a depune o cerere la Starea Civila de la locul de domiciliu, motivata conform acestui paragraf din OG 41/2003:
h) cand persoana in cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalti membri ai familiei, nume care a fost dobandit ca urmare a adoptiei, a mentinerii numelui la casatorie, a stabilirii filiatiei ori a unor schimbari de nume aprobate anterior pe cale administrativa;
Etapa I
Publicarea cererii de schimbare de nume şi/sau prenume în Monitorul Oficial, Partea III
Se face pe baza:
- cererii de publicare , formular tip, a intenţiei de schimbare a numelui/ prenumelui către Monitoul Oficial al României, partea a III-a, avizată de către funcţionarul de stare civilă de la primăria de domiciliu.
- copii de pe cartea de identitate, certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz ;
- dovada plăţii taxei de publicare în Monitorul Oficial şi a contravalorii exemplarului de monitor (în total 22,6 lei + taxe poştale);
Important:
Obţinerea unui exemplar, în original, din Monitorul oficial în care a apărut anunţul respectiv se poate face prin Poştă – dacă aţi expediat cererea, cu cele mai sus amintite, prin poştă la Regia Autonoma Monitorul Oficial, ªos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sector 5, Bucureşti.
Etapa II
Intocmirea dosarului propriu-zis de schimbare a numelui şi/sau prenumelui
Acte necesare
- Certificat de cazierul judiciar (valabil 6 luni)
- Timbru fiscal de 2 lei (platibil DOAR la Posta Romana)
- Taxa pentru eliberare este de 10 lei (se plateste la politie sau la trezorerie);
- Cartea de identitate in original
- Certificat de cazier fiscal – ( valabil 30 de zile de la data emiterii si numai in scopul in care a fost eliberat) - de la ANAF, pe bază de cerere, personal, cu plata unei taxe de 20 lei (taxă cazier fiscal),
- copii legalizate de pe certificatele de stare civilă (după caz – de naştere/ naştere copil/ căsătorie )
- un exemplar al Monitorului Oficial al României, partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui (să nu fie mai vechi de un an)
- copii simple de pe cartea de identitate a solicitantului/ sentinţa de divorţ, alte acte doveditoare etc.
Modul de soluţionare a cererii de schimbare de nume şi/sau prenume pe cale administrativă
Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele [...] se trimit spre soluţionare de către serviciul stare civilă către Serviciul judeţean de stare civilă, însoţită de dovada plăţii taxe speciale pentru DJEP.
Serviciul judeţean de stare civilă verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege si, după analizarea temeiniciei cererii, propune, motivat, preşedintelui consiliului judeţean emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.
Puteti citi mai multe aici:
[ link extern ] ...
In principiu, cred ca mai mult de 3 luni nu are cum sa dureze - am luat in calcul si publicarea in Monitorul Oficial, si analizarea dosarului la primaria din localitatea dvs.